Eu sunt Mihai Lupu si sunt fondatorul acestei solutii de teledermatologie (consultanta dermatologica online). Sunt medic specialist dermato-venerologie si Doctor in Stiinte Medicale cu distinctia Magna cum Laude.

Am absolvit Facultatea de Medicina Generala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti si pentru mine, dermatologia a inceput cu rezidentiatul in aceasta complexa specialitate la Clinica de Dermatologie Oncologica si Alergologie si Imunologie Clinica din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta „Elias„ din Bucuresti. Timp de 4 ani am avut norocul sa lucrez si sa invat alaturi de unii dintre cei mai buni dermato-venerologi din Romania. Am sustinut si promovat examenul de specialitate in Octombrie 2015.
Am urmat cursuri de perfectionare in diferitele ramuri ale dermatologiei (diagnostic si tratament afectiuni inflamatorii, dermatoscopie analog si digitala, tricoscopie, diagnostic neinvaziv al bolilor de piele prin microscopie confocala de reflectanta in vivo, chirurgie dermatologica, dermato-estetica) si sunt activ implicat in cercetarea medicala in domeniul dermatologiei.
Infiintarea acestui serviciu a pornit de la premiza ca foarte multi pacienti au prea putin timp la dispozitie, mai ales in orasele aglomerate, unde o vizita la dermatolog ii poate costa si cateva ore bune. Mai mult, destul de des acestia sunt nevoiti sa se invoiasca de la locul de munca pentru a ajunge la cabinet/clinica. Sunt si pacienti care pur si simplu nu au acces la un medic dermatolog in localitatea de domiciliu si ar trebui sa parcurga zeci, poate chiar sute de kilometri pentru un consult. Mai exista si aceia care, datorita unei boli sau dizabilitati, nu se pot deplasa intr-un centru medical pentru a-si rezolva problemele de sanatate. Uneori, pacientii doresc o a doua opinie asupra unui diagnostic primit sau ar dori mai multe informatii referitoare la tratamentul deja recomandat.
Bineinteles, acest serviciu poate servi si ca o modalitate de legatura intre medic si pacientii consultati deja in cabinet, o modalitate de a asigura continuitate ingrijirilor medicale.
Astfel, acest serviciu de consultanta dermatologica online vine in intampinarea nevoilor pacientilor de a beneficia de informatii medicale concrete si mai ales CORECTE. Am dorit sa creez un serviciu usor accesibil tuturor, rapid si mai ales util. Informatiile pe care utilizatorii le primesc in urma unei solicitari de consultanta online provin atat din vasta noastra (a mea si a colaboratorilor mei) experienta cu bolile de piele cat si din ultimele date din literatura de specialitate (ghiduri de diagnostic si tratament, articole stiintifice recente, etc).
Nu lasati bolile dermatologice sa va strice in continuare buna dispozitie. Consultanta online reprezinta o metoda rapida si eficienta prin care puteti obtine informatii avizate despre problema dumneavoastra direct de la un medic dermatolog.